I Like Science

IT și noua eră

IT și noua eră

Evoluția tuturor tehnologiilor moderne au dus la o dezvoltare fără precedent. Etapele și drumul exploziei tehnologice au condus la apariția termenului smart computing. Anterior am asistat la apriția, dezvoltarea și implementarea unor sistem de calcul de tip mainframe, calculatoare personale și o adevărată explozie a tot ce a presupus IT a venit în urma interconectării, într-o rețea globală, a tot ce presupune computere sau, și mai nou, periferice și alte gadgeturi care devin tot mai interactive, mai prezente în mediul online, virtual și au adus noi sistem de referință și abordare a vieții noastre de zi cu zi.

În acest context se discută deja despre următorul pas: interacțiunea om – mașină sau altfel spus realizarea unor softuri capabile să analizeze nu numai un flux mare de date dar și să ofere soluții adecvate sau dedicate special utilizatorului!

Preactic, zilele acestea se discută deja despre terrmenii foarte mici de timp în care vom vedea noi și noi echipamente sau dispozitive IT din domenii sau tehnologii extrem de variate. Potrivit celor de la KAIS (Korea Academia-Industrial Cooperation Society) următoare etapă de dezvoltare va fi una dominată de:

  • Dispozitive inteligente;
  • Comunicații fără fir;
  • Radio cognitiv;
  • Cloud computing pentru dispozitive mobile inteligente;
  • Aplicații smartphone;
  • Wireless inteligente / de calcul mobile și comunicații;
  • Detectare lumea reală și interacțiune;
  • Interacțiunea om-calculator inteligent (HCI);
  • Rețelele inteligente sociale și servicii de rețea socială (SNS);
  • Vehicule inteligente (trebuie să se bazeze pe tehnologia informației);
  • Sisteme de operare mobile inteligente (OS);
  • Internetul obiectelor (IO);
  • Inteligent multimedia;
  • Securitate;
  • M2M (Machine to Machine)
  • Senzori inteligenți / bio-senzori;
  • Inteligență artificială pentru computing inteligent;
  • Humanware – realizarea unor interfețe specializate care să ofere relaționarea om-mașină;
  • Prelucrarea – procesarea și exploatarea unor cantitți uriașe de date informatice;
  • Divertisment și jocuri;
  • Electronica de mare putere și eficientizarea sistemelor electrice inteligente;
  • Sisteme de control și de roboți inteligenți;
  • Electronice de larg consum inteligente;
  • Bio-inginerie, dispozitive medicale mobile inteligente, medicină de urgență;
  • Sisteme-Cyber ​​fizice (CPS);
  • Circuit integrat;
  • Comunicații Nanobacterial;

Sunt doar câteva din temele majore care în următorii ani vor redefini lumea în care trăim. Sau așa cum suna cândva un slogan: ”Viitorul este aici!” și putem spune că avem doar doău opțiuni mari: să fim pregătiți ori să nune intereseze și să irosim o mare șansă atât ca țară cât și ca oameni!

  • 2  1. Performanță oricând ai nevoie
  • Cu noul UTOK 1005Q ajungi imediat la viteza pe care ți-o dorești, grație procesorului Quad Core, cu frecvența de 1.3 GHz și a cipului grafic Mali450 MP4. Împreună cu memoria RAM de 1 GB, aceste specificații îți permiți să navighezi în voie pe site-urile preferate, să descoperi noi aplicații și să lucrezi cu ușurință la proiectele tale. Memoria internă de 8 GB și cea pe care o poți adăuga prin intermediul unui card microSD de până la 32 GB transformă noul UTOK 1005Q în computerul portabil perfect atât pentru distracție, cât și pentru lucrurile serioase. (A.T.)

I Like Science

More in I Like Science

OPERATION IRAQI FREEDOM -- An F-16 Fighting Falcon flies a mission in the skies near Iraq on March 22.  The F-16s are from the 35th Fighter Wing "Wild Weasels", Misawa Air Base, Japan.  (U.S. Air Force photo by Staff Sgt. Cherie A. Thurlby)

Video reportaj depre primii piloti romani de F-16

Bogdan ToaderDecember 7, 2015
animale_salbatice_13_oct_15

Personalitatea animalelor poate fi un factor cheie pentru supraviețuirea lor

florinOctober 13, 2015
incalzire_globala_ocean_13_oct_15

Apa rezultată din creșterea nivelului oceanelor ar acoperi Miami și New Orleans

florinOctober 13, 2015
Globen_Stockholm_6_oct_15

Cel mai mare model al Sistemului Solar realizat pe Pământ

florinOctober 6, 2015
premiul_nobel_fizica_6_oct_15

Takaaki Kajita și Arthur B. McDonald au câștigat Premiul Nobel pentru Fizică

florinOctober 6, 2015
amos_6_facebook_6_oct_15

Facebook va avea propriul satelit

florinOctober 6, 2015
tsunami_studiu_5_oct_15

Un mega-tsunami s-a produs acum 73.000 de ani în Oceanul Atlantic

florinOctober 5, 2015
luna_nasa_03_oct_15

Prima misiune privată pe Lună ar putea fi la doar doi ani distanță

florinOctober 3, 2015
nasa_foto_marte

NASA anunță dovezi ale existenței apei în stare lichidă pe Marte

florinOctober 1, 2015