I Like Aplicatii

Lansarea Yahoo Livetext anunta sfarsitul aplicatiei Yahoo! Messenger

Lansarea Yahoo Livetext anunta sfarsitul aplicatiei Yahoo! Messenger

La începutul acestei luni Yahoo a lansat aplicația de mesagerie Livetext în Hong Kong și Taiwan și abia ieri, 29 iulie, cu ocazia unui eveniment de presă, a lansat aplicația cu descărcare gratuită pentru Statele Unite ale Americii, Canada, Germania Franța și Marea Britanie, conform thenextweb.com.

Yahoo Livetext este încercarea companiei de a scoate pe piață un produs care să înlocuiască utilitatea pe care a avut-o cândva Yahoo! Messenger, de data aceasta punând accent pe transmiterea în timp real a videoclipurilor însoțite de text.

Spre deosebire de alte aplicații similare, precum Skype, Yahoo Livetext nu are sunet, așa încât poate fi folosită în orice situație, fără a îi deranja pe cei din jur. La deschiderea aplicației Yahoo Livetext este afișată lista tuturor prietenilor care folosesc noul serviciu de mesagerie, iar o conversație poate fi începută, numai în privat, între doi utilizatori, selectând o persoană din listă. Aceasta va primi o notificare în momentul în care utilizatorul începe să tasteze, fiind invitată să participe la conversație. În cazul în care se alătură, începe captura video, ce permite, în același timp, trimiterea de mesaje text și emoticoane.

Un aspect important de menționat este că Yahoo Livetext vrea să fie un serviciu de mesagerie care se apropie cât mai mult de comunicarea față în față, cu excepția sunetului, așa încât compania s-a gândit ca atunci când conversația video ia sfârșit, să fie ștearsă din istoricul aplicației. ”Yahoo Livetext este modul cel mai natural de a avea o conversație reală”, conform descrierii aplicației pe site-ul apple.com.

Deși utilizarea serviciilor obișnuite de mesagerie text sunt rapide și ușor de folosit, le lipsește un aspect deosebit de important care face ca reacțiile interlocutorului să fie întârziate, de multe ori pierzându-se sensul acestora, dacă nu sunt folosite expresii precum ”LOL”. Pe de altă parte, conversațiile audio presupun disponibilitatea și accesibilitatea, de partea utilizatorilor, pentru apelare și din acest motiv, de cele mai multe ori, astfel de conversații sunt mai limitate în timp.

”Conectarea cu prietenii ar trebui să fie spontană, accesibilă și memorabilă, dar și trecătoare, la fel ca o conversație din viața reală. Yahoo Livetext este un nou mod de a comunica, ce îmbină rapiditatea, simplitatea și ușurința de a transmite un mesaj text cu expresivitatea reacțiilor transmise prin captura video, fără audio. Vedem posibilitatea de a trimite un videoclip în timp real ca pe o modalitate de a face conversațiile cât mai autentice, iar posibilitatea de a scrie text o vedem ca pe o modalitate de lega o conversație rapid și nonintruziv. Yahoo Livetext îți permite să adaugi cuvinte reacțiilor pe care le ai în timp real pe durata unei conversații”, conform yahoo.tumblr.com. (D.H.)

I Like Aplicatii

More in I Like Aplicatii

Whatsapp_aplicatie_25_sep_15

Aplicația WhatsApp, accesată zilnic de peste un sfert dintre utilizatorii de smartphone din România

florinSeptember 25, 2015
netflix_aplicatie_25_sep_15

Netflix analizează obiceiurile de vizionare ale clienților săi pentru a determina episodul care provoacă dependență

florinSeptember 25, 2015
Amazon-aplicatie-1-sep-15

Amazon lansează platforma pentru aplicații și jocuri ‘Underground’ pentru utilizatorii dispozitivelor cu sistem Android

florinSeptember 1, 2015
arhitecture_of_radio_1_sep_15

O aplicație mobilă arată undele de conexiune la internet prin Wi-Fi sub forma unei hărți digitale

florinSeptember 1, 2015
windows_10_taste_31_aug_15

Listă cu 20 dintre cele mai cunoscute scurtături de taste pentru Windows 10

florinAugust 31, 2015
linux_28_aug_15

Linux românesc pentru administrație publică

florinAugust 28, 2015
Just how secure is YOUR password?

Combinații de butoane, care fac viața mai ușoară

florinAugust 18, 2015
mae_calatorie_siguranta_5_august_15

MAE şi aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă”

florinAugust 5, 2015
aplicatie_smart_red_3_aug_15

Aplicația care te ajută să înveți, creată de patru elevi români

florinAugust 3, 2015