I Like Internet

Google constată o creștere considerabilă a numărului de traduceri din arabă în germană

Google constată o creștere considerabilă a numărului de traduceri din arabă în germană

Compania Google a solicitat, vineri, vorbitorilor de arabă și persană să contribuie la perfecționarea serviciului său de traducere în și din germană în aceste două limbi după ce solicitările de acest gen au crescut considerabil în 2015, în contextul crizei migrației, informează AFP.

Multe dintre persoanele sosite în Europa în ultima vreme, provenind în special din Orientul Mijlociu, ‘folosesc Google Translator (serviciul de traducere automată)’ și așa se explică faptul că’ în anul în curs, doar în Germania, am înregistrat o creștere de cinci ori a traducerilor din arabă’ în germană, menționează un comunicat de presă difuzat de filiala germană a gigantului american din domeniul internetului.

‘Din păcate, sistemele de traducere automate nu sunt totdeauna precise’, afirmă Google, care cere persoanelor care vorbesc arabă și persană și cunosc germana să se alăture eforturilor sale de perfecționare a respectivului program.

Cei interesați de această propunere ar urma să-și dea avizul în legătură cu anumite traduceri sugerate și, eventual, să propună variante mai bune. Informații suplimentare se găsesc la adresa web g.co/UebersetzenUndHelfen. (D.O.)

I Like Internet

More in I Like Internet

google_site_reclama_25_05_16

Google vrea să acorde mai mult spațiu reclamelor

florinMay 25, 2016
raoul_chiesa_26_sep_15

Raoul Chiesa, fost hacker, consilier în securitate informatică: Aveți grijă ce postați, Internetul nu uită niciodată

florinSeptember 26, 2015
spionaj_internet_17_sep_15

Atentie la spionajul prin intermediul internetului

florinSeptember 17, 2015
facebook_17_sep_15

Utilizatorii de Facebook sunt circumspecți cu privire la posibila introducere a unui buton de “dislike”

florinSeptember 17, 2015
elefant_kenya_15_sep_15

Internauții pot urmări prin intermediul Google Street View elefanții dintr-o rezervație din Kenya

florinSeptember 15, 2015
internet_studiu_15_sep_15

Românii utilizează internetul fix de acasă pentru a se informa și a discuta cu prietenii pe rețelele de socializare

florinSeptember 15, 2015
apple_virus_1_sep_15

Peste 225.000 de conturi ale unor utilizatori de iOS, atacate de un program ‘malware’

florinSeptember 1, 2015
google_chrome_31_aug_15

De la 1 septembrie Google Chrome opreste Flash-urile!

florinAugust 31, 2015
e-mail_29_aug_15

Atentie: Un nou atac informatic de tip “spear phishing” prin SMS vizează utilizatorii de e-mail

florinAugust 29, 2015